Împreună în Timp Iași
Eveniment caritabil pentru familiile monoparentale din județele Iași, Vaslui, Neamț și Suceava.
Powered by

Detalii proiect
- Data: 10 noiembrie 2024
- Locație: Sala Unirii a Ateneului Național din Iași
Cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România, am organizat cea de a 3-a ediție a evenimentului caritabil „Împreună în Timp”, o acțiune pentru familiile monoparentale din județele Iași, Vaslui, Neamț și Suceava. Evenimentul a avut loc pe 10 noiembrie 2024, la Sala Unirii a Ateneului Național din Iași.
Conform studiului Invizibilii (www.invizibilii.ro), în România sunt peste 300.000 de familii monoparentale. Părinții singuri resimt o presiune foarte mare de timp: sunt stresați că nu sunt suficient de mult alături de copiii lor, dar, în același timp, au nevoie să fie integrați pe piața muncii cu normă întreagă pentru a face față cheltuielilor. De aceea, este nevoie de o rețea de sprijin care să susțină educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor crescuți de un părinte singur. Aici intervenim noi.
Prin programul „Împreună În Timp”, Asociația POT SĂ AJUT își propune să răspundă nevoilor familiilor monoparentale prin trei piloni esențiali:
- timp de calitate împreună: evenimente socioculturale și educative care oferă părinților și copiilor un mediu sigur și accesibil pentru a se reconecta;
- sprijin financiar: burse pentru copiii talentați, care să le permită să-și continue educația și să-și urmeze pasiunile;
- dezvoltare personală și profesională: ateliere practice, activități creative și sesiuni de consiliere psihologică pentru părinți și copii.
Beneficiari: 800 de copii și părinți din familii monoparentale.
Prin colaborarea cu Asociația Pot Să Ajut din cadrul programului Invizibilii mizăm pe o abordare pe termen lung, cu impact real. Am ajuns la al treilea eveniment ‘’Împreună în Timp’’ pentru că am văzut cât de important este să simți că nu ești singur, că ești parte dintr-o comunitate. Ne întâlnim acum la Iași și ducem mai departe misiunea noastră de a atrage atenția societății asupra nevoilor unor oameni cărora cu greu le-ai conștientiza provocările prin care trec zi de zi. Creăm momente frumoase în familie, prin artă, joc și educație. Ne dorim ca de la an la an să facem mai mult bine.
Ciprian Sandu,
Public Affairs & Sustainability Manager
Provident Financial România